Intervenții de urgență la sanctuar și sacristie
Parohia Romano-Catolică din Vințu de Jos a obținut, la mijlocul lunii octombrie 2026, o finanțare nerambursabilă acordată de Institutul Național al Patrimoniului, prin programul Timbrul Monumentelor Istorice, subprogramul „Intervenții de urgență (ante- și post-dezastru)”. Finanțarea este destinată realizării unor lucrări urgente de consolidare a sanctuarului și a sacristiei, în vederea stabilizării zonelor afectate, a prevenirii agravării degradărilor și a asigurării condițiilor de siguranță pentru vizitatori și utilizatorii monumentului.
Ansamblul bisericii și al fostei mănăstiri franciscane este înscris în Lista monumentelor istorice din România, ediția 2015, sub codul AB-II-a-B-00395.
Un ansamblu monastic de valoare excepțională
Fosta mănăstire franciscană din Vințu de Jos se numără printre cele mai valoroase și mai bine păstrate ansambluri monastice ale franciscanilor bulgari din Transilvania. Importanța sa este evidențiată de conservarea, în mare parte, a configurației arhitecturale din secolul al XVIII-lea și de numărul relativ redus al intervențiilor care i-au modificat caracterul originar.
Edificiul păstrează trăsăturile specifice arhitecturii conventuale franciscane, ilustrând relația funcțională și arhitecturală dintre biserică și claustru, precum și adaptarea concepției inițiale la resursele materiale ale comunității fondatoare. Etapele de edificare, desfășurate între anii 1731 și 1736, zidăria masivă și configurația claustrului, rămas incomplet prin neconstruirea aripii vestice, constituie mărturii relevante atât pentru istoria construirii ansamblului, cât și pentru contextul economic și social în care s-a dezvoltat comunitatea bulgară catolică refugiată în Transilvania.
Dincolo de valoarea sa arhitecturală, ansamblul reprezintă o mărturie istorică deosebită a prezenței franciscanilor bulgari în spațiul transilvănean și a rolului acestora în organizarea vieții religioase a comunităților de emigranți catolici de la începutul secolului al XVIII-lea.
Valori arhitecturale și artistice
Ansamblul monastic ocupă extremitatea sudică a parcelei și este alcătuit din biserică și claustru, constituind un exemplu valoros de arhitectură monastică franciscană. Amplasată pe aliniamentul străzii Preot Nicolae Maniu, biserica are un plan tradițional, compus din turn, navă dreptunghiulară și sanctuar alungit. Spre nord-vest, sanctuarul se racordează la corpul cu etaj al claustrului.
Configurația actuală a ansamblului, păstrată în două aripi, reflectă realizarea parțială a proiectului inițial, care prevedea un claustru organizat în jurul unui cvadrum. Neexecutarea aripii vestice a lăsat această compoziție incompletă, documentând limitele materiale ale comunității fondatoare.
Biserica adăpostește unul dintre cele mai valoroase ansambluri de mobilier liturgic rococo din Transilvania, comparabil cu cele păstrate în bisericile franciscane de la Deva și Baia de Criș. Totodată, cercetările stratigrafice efectuate în zona altarului principal au scos la iveală, pe suprafețe extinse, fragmente de pictură murală realizată în tehnica al secco. Ancadramentele, cornișele și draperiile baroce policrome identificate aparțin decorului originar al edificiului și contribuie la înțelegerea evoluției sale artistice.
Prin valorile sale arhitecturale, istorice și artistice, biserica reprezintă un reper important al patrimoniului construit local și regional, atrăgând un număr semnificativ de vizitatori.
Intervenții de urgență pentru protejarea monumentului
Lucrările prevăzute în cadrul proiectului vizează punerea în siguranță a bisericii romano-catolice din Vințu de Jos și limitarea proceselor de degradare care afectează stabilitatea construcției, cu precădere în zonele sanctuarului și sacristiei.
Intervențiile au ca prioritate reducerea riscurilor imediate de cedare structurală și prevenirea evoluției degradărilor, reprezentând o etapă esențială în procesul de conservare a monumentului. Prin caracterul lor urgent, aceste lucrări urmăresc protejarea atât a substanței istorice a edificiului, cât și a persoanelor care îl vizitează sau îl utilizează.
Finalizarea intervențiilor va crea premisele continuării programului de restaurare și consolidare, prin identificarea și atragerea unor surse complementare de finanțare. Obiectivul pe termen lung îl constituie soluționarea integrală a problemelor structurale, conservarea valorilor arhitecturale și artistice și punerea în valoare a întregului ansamblu monastic, în respectul autenticității sale istorice.
Valoarea contractului de finanțare este 494700 lei, iar Parohia Romano-Catolică din Vințu de Jos are o contribuție proprie de 74243 lei.
Durata contractului de finanțare este de un an și se încheie în data de 31.12.2027.

Fotografii despre starea actuală a mănăstirii:
Crăpături pe peretele sudic al sanctuarului de la fundație până în streașină
Monitorizarea permanentă a înclinării pereților de către experți
Posibilitate de donație:
Beneficiar: Parohia Romano-Catolică Vințu de Jos
Adresa: Vințu de Jos, str. Preot Nicolae Maniu, nr. 4, jud. Alba
Banca: Banca Comercială Română (BCR)
Moneda: RON
IBAN: RO30 RNCB 0009 0213 8281 0001
- Loghează-te să postezi comentarii