Festivitate de absolvire la Târgu Mureș
25 de colaboratori pastorali, dintre care 15 viitori acoliți, și-au primit diplomele pe 17 octombrie 2015, la biserica parohială Sf. Ioan Botezătorul din Târgu Mureș, în cadrul unei Sfinte Liturghii de mulțumire. Acest moment festiv a fost încheierea unui ciclu de formare pentru colaboratori pastorali la nivel de arhidieceză. Sfânta Liturghie a fost celebrată de arhidecanul de Gheorgheni, Portik-Hegyi Kelemen, secretarul Consiliului Pastoral Arhidiecezan, organizatorul cursului de formare. Acesta a înmânat absolvenților diplomele semnate de ÎPS Jakubinyi György, arhiepiscop de Alba Iulia.
 
 
Candidații la acolitat care au fost formați în vederea slujirii la altar aparțin de parohii din Târgu Mureș, Sighișoara, Sângeorgiu de Mureș, Ernei, Lupeni, Vlăhița, precum și din Gheorgheni; instituirea lor ca acoliți va avea loc în propriile lor parohii, conform intenției parohului local.
 
 
Scopul acestui curs cu durata de trei ani este să formeze colaboratori pastorali care sub îndrumarea preoților pot efectua activități pastorale permise de ierarhul arhiepiscopiei. Cursul de formare le oferă participanților cunoștințele teoretice și practice necesare viitoarei slujiri, dar în același timp și o creștere spirituală.
 
 
„Secerișul e mult, dar lucrătorii sunt puțini.” (Mt 9,37) În spiritul cuvintelor lui Isus, Consiliul Pastoral Arhidiecezan intenționează să inițieze în ianuarie un nou curs formare de trei ani, pentru lectori și acoliți. Următorul ciclu de formare va avea loc la Odorheiul Secuiesc.
 
Molnár Izabella
 
Articol
Pentru Ziua Mondială a Misiunilor din 2026, care marchează centenarul acestei celebrări, instituită de Pius al XI-lea și atât de dragă Bisericii, am ales tema „Una în Cristos, uniți în misiune”. După Anul Jubiliar, doresc să îndemn întreaga Biserică să continue cu bucurie și zel în Duhul Sfânt drumul misionar.
Articol
Az elvándorlók és menekültek világnapja évről évre arra hív bennünket, hogy a migráció összetett jelenségének különféle szempontjaira irányítsuk figyelmünket. A 112. világnap témája – „Akár csak egy is e gyermekek közül” – azokra a kiskorúakra irányítja figyelmünket, akik közvetlenül megtapasztalják az elvándorlást és a menekülést.
Articol
Iubiți frați și surori, calea din fața noastră este clară, chiar dacă nu este ușoară. Suntem chemați să ne lăsăm inimile să se reînnoiască, pentru a putea căuta pacea și grija pentru creație. Scriptura ne îndeamnă să ne păzim inimile, căci tot ceea ce facem izvorăște din ele (cf. Prov 4,23).