Organizaţia Caritas a Arhidiecezei noastre de Alba Iulia organizează în fiecare an colecta de Sfânta Elisabeta în prima duminică din apropierea acestei sărbători, care, anul acesta, va avea loc în duminică, 17 noiembrie. Pe această cale, îi rog pe confrații preoți să citească următorul apel în cadrul liturghiei din data 10 noiembrie 2019.

Mulțumim anticipat pentru colaborare.

 

Lăudat să fie Isus Cristos!

Dragi Preoți confrați! Dragi Credincioși!

Când ne uităm la copii, uităm de vârsta noastră adultă pentru o perioadă scurtă de timp. În mod inconștient, ne întoarcem la momentul prezent și ne apropiem de Dumnezeu. Acest lucru se datorează faptului că Dumnezeu a devenit și El copil, altfel nu ar fi putut deveni om. Prin urmare, condiția de a deveni om este să privim copiii din când în când, care „ne dau tema de acasă”: Cum să devenim oameni încrezători, iubitori de Dumnezeu, creștini?

Sărbătoarea Sfintei Elisabeta dorește întotdea-una să fie o astfel de amintire pentru noi, atunci când vedem persoane marginalizate ale societăţii noastre.

Anul trecut, ne-am îndreptat atenția asupra semenilor noștri, care aveau nevoie de atenția și dragostea noastră, ei apropiindu-se de sfârșitul vieții lor pământești. Le mulțumesc fraților mei creștini, că au făcut donaţii cu inimă sinceră, ajutând astfel pe cei nevoiaşi. În arhidieceza noastră s-au strâns 235.032 lei pentru a sprijini activitățile serviciului de îngrijire la domiciliu pentru bătrâni și bolnavi.

În acest an ne îndreptam din nou atenția către copii. Puteţi sprijini cu donații programele noastre pentru dezvoltarea copiilor abandonați sau cu deficienţe în dezvoltarea lor.

Preacucernici preoți confrați și dragi credincioși, vă rog să ajutați şi în acest an inițiativa Organizației Caritas a Arhidiecezei Romano-Catolice de Alba Iulia, în limita posibilităților voastre. Donațiile obținute din colecta de Sfânta Elisabeta, programată pe data de 17 noiembrie a.c., se vor depune în contul bancar al Organizației

Caritas Alba Iulia, CF: 4562770, deschis la

Banca Comercială Română, Sucursala Alba Iulia, cont IBAN: RO46RNCB0003001569490006, sau puteți să le predați la cele mai apropiate puncte de lucru Caritas.

Pe această cale, vă transmit sincere mulţumiri pentru donaţiile făcute. Fie ca Dumnezeu să Vă răsplătească tuturor pentru donaţia făcută, din bogăţia Harului Său!

Alba Iulia, la 20 octombrie 2019

†Gheorghe m.p.

arhiepiscop

 

                                               

Articol
Pentru Ziua Mondială a Misiunilor din 2026, care marchează centenarul acestei celebrări, instituită de Pius al XI-lea și atât de dragă Bisericii, am ales tema „Una în Cristos, uniți în misiune”. După Anul Jubiliar, doresc să îndemn întreaga Biserică să continue cu bucurie și zel în Duhul Sfânt drumul misionar.
Articol
Az elvándorlók és menekültek világnapja évről évre arra hív bennünket, hogy a migráció összetett jelenségének különféle szempontjaira irányítsuk figyelmünket. A 112. világnap témája – „Akár csak egy is e gyermekek közül” – azokra a kiskorúakra irányítja figyelmünket, akik közvetlenül megtapasztalják az elvándorlást és a menekülést.
Articol
Iubiți frați și surori, calea din fața noastră este clară, chiar dacă nu este ușoară. Suntem chemați să ne lăsăm inimile să se reînnoiască, pentru a putea căuta pacea și grija pentru creație. Scriptura ne îndeamnă să ne păzim inimile, căci tot ceea ce facem izvorăște din ele (cf. Prov 4,23).