Înaltpreasfințitul

Dr. Kovács Gergely

Arhiepiscop și Administrator Apostolic pentru Armeni

 

S-a născut pe 21 iulie 1968 la Târgu Secuiesc, județul Covasna. A absolvit liceul în orașul natal în 1986, după care a studiat la Institutul Teologic Romano-Catolic din Alba Iulia. Din 1990 a fost student la Colegiul Pontifical Germanicum et Hungaricum din Roma și a obținut licența în teologie la Universitatea Pontificală Gregoriană în 1992. A fost hirotonit preot în 1993. Și-a continuat studiile în drept canonic la Universitatea Pontificală Laterană, unde a obținut licența în 1994 și doctoratul în 1996. Ulterior, a servit ca preot capelan la Târgu Mureș.

În 1997 și-a început activitatea la Consiliul Pontifical pentru Cultură, fiind responsabil pentru teritoriile de limbă germană și Europa Centrală și de Est, și editor al publicației Culture e Fede („Cultură și Credință”). În anul 2000 a primit titlul de capelan papal, iar din 2004 a devenit șef de cabinet în cadrul Consiliului Pontifical pentru Cultură. A fost colaborator extern al Congregației pentru Cler, al Tribunalului Rota Romana și al Congregației pentru Doctrina Credinței. De asemenea, a fost păstorul credincioșilor maghiari din Florența și Toscana și postulator în procesele de canonizare pentru episcopii Áron Márton și János Hám, precum și pentru martira Magdolna Bódi.

Papa Francisc l-a numit în fruntea Arhiepiscopiei Romano-Catolice de Alba Iulia pe 24 decembrie 2019. Consacrarea episcopală și instalarea ca arhiepiscop au avut loc pe 22 februarie 2020, în sărbătoarea  Catedra sfântului apostol Petru, la Alba Iulia.

Motto-ul său episcopal este:

„Per ipsum, et cum ipso, et in ipso” – „Prin Cristos, cu Cristos și în Cristos.”

Explicația blazonului

Cele douăzeci de ciucuri verzi și crucea dublă sunt caracteristici ale blazoanelor arhiepiscopale. Cele cinci pietre prețioase roșii de pe crucea aurie simbolizează rănile Domnului Isus.

Bradul amintește, pe de o parte, de locul de origine al arhiepiscopului, iar pe de altă parte, de blazonul Episcopului Márton Áron , slujitor al lui Dumnezeu.

Soarele și semiluna au, de asemenea, o dublă semnificație: în stema Transilvaniei, acestea reprezintă poporul secuiesc, iar ca simboluri creștine, soarele răsare îl simbolizează pe Hristos, iar luna – pe femeia înveșmântată în soare (Apoc. 12:1), adică pe Mama noastră cerească, Maria. Așa cum luna primește lumina de la soare, tot astfel Maria primește strălucirea de la Fiul său. Cristograma din centrul bradului îl reprezintă pe Cristos, cel pe care secuii, în mare majoritate catolici, îl poartă în inimile lor și în care își pun toată încrederea.

Albastrul scutului heraldic simbolizează desprinderea de valorile pământești și înălțarea sufletului către Dumnezeu.

Argintiul semnifică transparența (care implică deschidere, comunicare și asumarea responsabilității), adevărul și dreptatea, valori pe care se sprijină slujirea zilnică a păstorului. 

Articol
Luni, 19 octombrie 2026, la ora 18.00, Academia Română din Roma a găzduit conferința intitulată „Episcopul Márton Áron – martor și simbol al Europei creștine”, un eveniment dedicat moștenirii spirituale a venerabilului episcop mărturisitor, evocând destinul unui păstor care, în mijlocul furtunilor istoriei, a rămas neclintit în slujirea adevărului evanghelic, a demnității umane și a libertății de conștiință.
Articol
În zilele de 18 și 19 octombrie 2026, la Roma au loc două evenimente de înaltă ținută eclezială și diplomatică, dedicate memoriei Venerabilului Episcop Márton Áron, una dintre personalitățile emblematice ale istoriei Bisericii din Transilvania în secolul al XX-lea. Înfruntând cu fidelitate neclintită furtunile istoriei, acest mărturisitor al credinței a apărat cu mult curaj demnitatea persoanei umane devenind un simbol autentic al credinței creștine și al reconcilierii dintre popoare.
Articol
Fosta mănăstire franciscană din Vințu de Jos se numără printre cele mai valoroase și mai bine păstrate ansambluri monastice ale franciscanilor bulgari din Transilvania. Importanța sa este evidențiată de conservarea, în mare parte, a configurației arhitecturale din secolul al XVIII-lea și de numărul relativ redus al intervențiilor care i-au modificat caracterul originar.