Referitor la comunicatul de presă al Ministerului Afacerilor Externe din 06.09.2017 (https://www.mae.ro/node/43079), în care se arată că toate condițiile înființării și funcționării Liceului Teologic Romano-Catolic reprezintă o chestiune ce ține de resortul instanțelor române, dorim să precizăm, că la nivelul acestor instanțe s-a pronunțat în prima instanță anularea a două decizii ale Inspectoratului Școlar Județean Mureș, respectiv decizia nr. 1385/2015 și nr. 70/2017.
 
Decizia ISJ Mureș cu nr. 1385/2015, care dispunea transferarea unor clase, nu este actul de înființare a liceului, astfel în ciuda unor opinii formulate în comunicatul de presă, nu poate să afecteze existența și funcționarea liceului.
 
Decizia ISJ Mureș cu nr. 70/2017, care interzicea înscrierea elevilor în clasele de început de ciclu, ulterior a fost anulată de instanță, recunoscându-se ilegalitatea interzicerii înscrierilor.
 
Din cele două hotărâri judecătoreşti nu reiese nicidecum ilegalitatea funcționării liceului.
 
Ca urmare, în momentul actual, contrar conţinutului comunicatului de presă MAE, nu este asigurat deloc dreptul la educație al elevilor, care sunt deja înscriși la Liceul Teologic Romano-Catolic, sau dreptul la alegerea liberă a școlii de către elevii care doresc să se înscrie la acest liceu. Trebuie remarcat faptul, că la momentul actual sunt 114 solicitări pentru clasele de început de ciclu, solicitări care nu pot fi onorate din cauza interdicției abuzive a ISJ Mureș cu nr. 70/2017. Totodată, ISJ Mureș a scos arbitrar din SIIIR pentru anul școlar 2017-2018 Liceul Teologic Romano-Catolic, astfel cei peste 360 de elevi actuali a liceului nu sunt incluși în rețeaua de învățământ. Nimeni nu poate să spună unde aparțin acești elevi la momentul actual? Din baza de date SIIIR efectiv au dispărut.
 
Acest aspect este dublat și de faptul, că ISJ Mureș nu a operat la mobilitatea cadrelor didactice numirile necesare. Astfel acele cadre didactice titulare, cărora din cauza interdicției de înscriere li s-a diminuat catedra, nu au primit completare la alte unități. Clasa I-a a rămas fără dascăl, fiindcă cel titular se află în concediul de îngrijire a copilului, iar suplinitorul nu a primit detașare prin continuitate. La fel orele/catedrele care erau ocupate pe perioadă determinată au rămas neocupate.
 
În baza acestor motive foarte grave și întemeiate am cerut ieri, 6 septembrie 2017, prin protestul nostru pașnic, autorităților locale și centrale să ne fie parteneri în găsirea soluției celei mai potrivite, conform legilor în vigoare, care să asigure acestor copii exercitarea dreptului la educație și la alegerea liberă a școlii, precum și solicitările noastre cu privire la învățământul confesional.
 
Cu două zile înaintea începerii anului școlar 2017-2018, încă tot nu se conturează soluții.
 
 
Cluj-Napoca, 7 septembrie 2017
 
În numele Fundației Statusul Romano-Catolic din Transilvania 
 
Dr. Jakubinyi György, arhiepiscop
președinte
 
Dr. Holló László,
președintele Consiliului Director
 

 

Articol
Luni, 19 octombrie 2026, la ora 18.00, Academia Română din Roma a găzduit conferința intitulată „Episcopul Márton Áron – martor și simbol al Europei creștine”, un eveniment dedicat moștenirii spirituale a venerabilului episcop mărturisitor, evocând destinul unui păstor care, în mijlocul furtunilor istoriei, a rămas neclintit în slujirea adevărului evanghelic, a demnității umane și a libertății de conștiință.
Articol
În zilele de 18 și 19 octombrie 2026, la Roma au loc două evenimente de înaltă ținută eclezială și diplomatică, dedicate memoriei Venerabilului Episcop Márton Áron, una dintre personalitățile emblematice ale istoriei Bisericii din Transilvania în secolul al XX-lea. Înfruntând cu fidelitate neclintită furtunile istoriei, acest mărturisitor al credinței a apărat cu mult curaj demnitatea persoanei umane devenind un simbol autentic al credinței creștine și al reconcilierii dintre popoare.
Articol
Fosta mănăstire franciscană din Vințu de Jos se numără printre cele mai valoroase și mai bine păstrate ansambluri monastice ale franciscanilor bulgari din Transilvania. Importanța sa este evidențiată de conservarea, în mare parte, a configurației arhitecturale din secolul al XVIII-lea și de numărul relativ redus al intervențiilor care i-au modificat caracterul originar.