Relatarea unui participant din Transilvania
După audiența publică din 14 octombrie, o mică delegație condusă de dr. Benyik György i-a înmânat Papei Francisc un exemplar al Bibliei manuscrise de la Szeged care este cunoscută de câteva luni în spațiul public, sub denumirea de Biblia Maghiarilor. Ideea realizării unei Biblii manuscrise s-a născut în 1983, la Casa de reculegere din Soltvadkert, însă lucrul a fost întrerupt în 1988, odată cu închiderea casei.
 
 
În ianuarie 2015 s-a făcut un anunț public al proiectului concret de reluare a lucrării. Versiunea finală a Bibliei manuscrise  a fost terminată pe 8 octombrie, anul curent. Cele cinci  volume ale sale sunt broșate și cu coperțile din piele de vițel, având o întindere totală de 5061 de pagini, din care 4250 reprezintă Vechiul Testament și 811 Noul Testament. În arhidieceza noastră credincioșii au colaborat la realizarea manuscrisului în mai multe localități precum: Miercurea Ciuc, Alba Iulia, Cluj, Târgu Secuiesc, Lutoasa, în cadrul parohiilor precum și în instituții de învățământ. Biblia Maghiarilor poate fi considerată și ca o acțiune ecumenică, deoarece coordonatorul le-a relatat pelerinilor că la acțiunea de copiere au participat și credincioși protestanți.
 
 
Coordonatorul principal al programului, dr. Benyik György, parohul Bisericii Sf. Gerard din Szeged, a dorit ca înmânarea Bibliei manuscrise să aibă loc în cadrul unui pelerinaj; astfel că rezultatul muncii a peste 5000 de copiști a fost însoțit de 48 de persoane, până la destinația sa finală, Vaticanul. Grupul de pelerini a fost eterogen, ca loc de origine, și ca vârstă.
 
 
Din Transilvania au participat cinci persoane (doi profesori și doi elevi de la Liceul Teologic Romano-Catolic „Segitő Mária” din Miercurea Ciuc și bibliotecarul Facultății de Teologie din cadrul UBB Cluj), trei persoane au beneficiat de sprijinul Fundației Téka, practic ei primind în dar acest pelerinaj la Roma. Majoritatea participanților nu au fost până acum la Roma, sau la o audiență publică, astfel că experiența oferită de această ocazie specială a sporit în intensitate. Pelerinajul a cuprins și un scurt tur al Veneției, precum și o vizită la Muzeul din Vatican.   
 
Bereczki Gyöngyvér
Foto: MTI, Bereczki Gyönygvér
Articol
Luni, 19 octombrie 2026, la ora 18.00, Academia Română din Roma a găzduit conferința intitulată „Episcopul Márton Áron – martor și simbol al Europei creștine”, un eveniment dedicat moștenirii spirituale a venerabilului episcop mărturisitor, evocând destinul unui păstor care, în mijlocul furtunilor istoriei, a rămas neclintit în slujirea adevărului evanghelic, a demnității umane și a libertății de conștiință.
Articol
În zilele de 18 și 19 octombrie 2026, la Roma au loc două evenimente de înaltă ținută eclezială și diplomatică, dedicate memoriei Venerabilului Episcop Márton Áron, una dintre personalitățile emblematice ale istoriei Bisericii din Transilvania în secolul al XX-lea. Înfruntând cu fidelitate neclintită furtunile istoriei, acest mărturisitor al credinței a apărat cu mult curaj demnitatea persoanei umane devenind un simbol autentic al credinței creștine și al reconcilierii dintre popoare.
Articol
Fosta mănăstire franciscană din Vințu de Jos se numără printre cele mai valoroase și mai bine păstrate ansambluri monastice ale franciscanilor bulgari din Transilvania. Importanța sa este evidențiată de conservarea, în mare parte, a configurației arhitecturale din secolul al XVIII-lea și de numărul relativ redus al intervențiilor care i-au modificat caracterul originar.