2022.12.19
În Sfânta Scriptură citim despre comunitatea, care tocmai se pornea în Ierusalim, că: „mulțimea celor care au crezut era o singură inimă și un singur suflet. Niciunul dintre ei nu spunea că ceea ce are este al său, ci toate le aveau în comun. Apostolii dădeau mărturie cu multă putere despre învierea Domnului Isus și ei toți se bucurau de mult har. De fapt, nu era niciunul dintre ei care să ducă lipsă, căci toți care posedau terenuri sau case, le vindeau, aduceau prețul celor vândute și îl puneau la picioarele apostolilor.” (Fap. Ap. 4,32-35)
Trăim vremuri grele, iar în legătură cu viitorul, ne punem încrederea doar în Dumnezeu. Așa cum fiecare credincios de-al nostru este atins de actuala criză economică și de războiul ce se desfășoară în vecinătatea țării noastre, la fel este atinsă și arhidieceza noastră: fiecare parohie, mai ales parohiile cu un număr mic de credincioși, din diasporă, dar și seminarul, care pregătește viitorii preoți, și facultatea de teologie, a căror întreținere a însemnat și până acum o greutate mare pentru noi. Privind retrospectiv, putem spune cu mândrie îndreptățită și inimă recunoscătoare, că în arhidieceza noastră, credincioșii au putut să-și întrețină bisericile, clădirile bisericești, păstorii și ajutoarele lor și în vremuri mult mai grele decât acum.
Și astăzi, Biserica noastră, arhidieceza noastră, comunitățile noastre, depind de spiritul de ajutor și de sacrificiul dragilor noștri credincioși. Și nu intenționăm să cerem un sacrificiu material mai mare sau mai complex, ci doar să cităm cu iubire frățească hotărârea luată la Sinodul Arhidiecezan, încheiat în 2000, și care a intrat în vigoare din 2 Decembrie 2001: „Credincioșii să considere că este obligația lor de suflet să ofere pentru parohia lor, ca și contribuție anuală, cel puțin 1% din venitul lor net anual. (cf. CIC 1262). Preoții parohi să introducă această măsură peste tot.”
În multe parohii din arhidieceza noastră acest lucru funcționează de ani de zile, dar în aceste vremuri grele, este obligația noastră să îi rugăm pe toți credincioșii noștri, să privească cu seriozitate această datorie de conștiință, de a sprijinii comunitatea parohială cu 1% din venitul net anual.
În numeroase comunități bisericești au fost renovate bisericile și clădirile adiacente, iar aceste realizări nu s-au înfăptuit doar mulțumită sprijinului acordat de statul român și de statul maghiar, ci și mulțumită donațiilor generoase primite de la credincioși. Pe lângă clădirile noastre însă, să nu uităm de angajații Bisericii, care au salarii mici, de mult ori primesc doar salariul minim pe economie. Din păcate, și în prezent este foarte mare numărul acelor preoți sau angajați laici ieșiți la pensie, care nu primesc nici măcar pensia minimă stabilită de stat, din cauză că pe vremea cât au fost activi, comunitatea nu le-a asigurat o salarizare corespunzătoare.
Să ținem cont de asemenea, că pe lângă salariile lunare echitabile, o comunitate parohială nu are de acoperit doar cheltuielile legate de consumul de energie din biserică, casă parohială, sală de religie, capelă mortuară sau alte clădiri ale bisericii, ci și cheltuieli suplimentare precum: naveta în filiale, asigurarea tuturor materialelor necesare pentru slujirea liturgică, cheltuieli de birotică, întreținere clădiri și ustensile etc.
Poate părea mult 1% din venitul net anual ca și contribuție bisericească, dar este vorba la propriu de supraviețuirea comunităților noastre parohiale. Bineînțeles că există situații speciale: credincioși, care trăiesc sub nivelul minim de trai, familii foarte numeroase, șomaj, cazuri, pe care preoții le tratează cu înțelegere. Însă realitatea tristă și dureroasă este că, la ora actuală, mai bine de jumătate din parohiile arhidiecezei noastre, mai exact 145 de comunități, nu asigură de ani buni de zile nici măcar salariul preotului, angajarea unui cantor sau a unui sacristan fiind imposibilă.
Dragi credincioși! Înaintașii noștri, care nu au avut posibilități mai mari decât noi, s-au unit și dacă a fost necesar au muncit și au construit biserici, au plătit preot și învățător, pentru că au considerat că aceste lucruri sunt importante. Datoria noastră este să păstrăm și să întreținem ceea ce am moștenit, apoi să asigurăm un trai decent preoților noștri, precum și celorlalți, care slujesc în comunitățile noastre parohiale. Viitorul nostru comun depinde de atitudinea noastră de acum.
Să ne unim, să ne asumăm în mod conștient greutățile comunităților noastre parohiale, comunitățile mai puternice să fie solidare cu micile comunități din diasporă, pentru ca toate parohiile din arhidieceza noastră, să fie cu adevărat „o singură inimă și un singur suflet”.
Alba Iulia, 17 decembrie 2022 † Grigore
arhiepiscop