Sâmbătă 5 decembrie, pe coroana de advent pregătită în fața catedralei din Alba Iulia, a fost aprinsă a doua lumânare. În prezența credincioșilor și a angajaților arhiepiscopiei preotul paroh László Szabolcs a vorbit despre așteptare, amintind în același timp că suntem în vigilia sărbători Sfântului Nicolae. „Să cerem harul lui Dumnezeu, nu doar în această seară, în timpul sfânt al adventului, pentru a pregăti calea Domnului prin penitență, credință și fapte bune care izvorăsc din iubire. În vigilia sărbătorii Sfântului Nicolae putem să spunem cu curaj: este mai bine să oferi decât să primești” - a spus părintele paroh. După rugăciunea Tatăl Nostru ÎPS Kovács Gergely arhiepiscop, i-a binecuvântat pe cei prezenți.

Articol
Luni, 19 octombrie 2026, la ora 18.00, Academia Română din Roma a găzduit conferința intitulată „Episcopul Márton Áron – martor și simbol al Europei creștine”, un eveniment dedicat moștenirii spirituale a venerabilului episcop mărturisitor, evocând destinul unui păstor care, în mijlocul furtunilor istoriei, a rămas neclintit în slujirea adevărului evanghelic, a demnității umane și a libertății de conștiință.
Articol
În zilele de 18 și 19 octombrie 2026, la Roma au loc două evenimente de înaltă ținută eclezială și diplomatică, dedicate memoriei Venerabilului Episcop Márton Áron, una dintre personalitățile emblematice ale istoriei Bisericii din Transilvania în secolul al XX-lea. Înfruntând cu fidelitate neclintită furtunile istoriei, acest mărturisitor al credinței a apărat cu mult curaj demnitatea persoanei umane devenind un simbol autentic al credinței creștine și al reconcilierii dintre popoare.
Articol
Fosta mănăstire franciscană din Vințu de Jos se numără printre cele mai valoroase și mai bine păstrate ansambluri monastice ale franciscanilor bulgari din Transilvania. Importanța sa este evidențiată de conservarea, în mare parte, a configurației arhitecturale din secolul al XVIII-lea și de numărul relativ redus al intervențiilor care i-au modificat caracterul originar.