A pápai dézsmakönyvek szerint itt már 1219-ben virágzó egyházi élet volt. Mochy néven jelentkezik az oklevelekben. A reformáció idején a templomot elvették, majd 1727-ben visszakapták a katolikusok. 1731-ben pedig újraszervezték a plébánia életét. A középkori templom a Pap-hely nevezetű hegy oldalában volt építve. 1975-ben fenyőcsemetéket ültettek a régi templom helyére és környékére. Az ültetés során tégladarabokat és sírokat találtak. A közösség református lett, viszont 1731-ben újraszervezték a plébániát. 1782-ben Eszterházi Borbála úrnő adományozta azt a helyet, ahol a mai templom és temetőhely van. Gróf Haller János a régi templomot lebontotta, majd felépíttette a mostani templomot, mely 1783-ra készült el. Urunk mennybemenetelének tiszteletére szentelték fel. Utolsó helyben lakó papja Balázs Pál volt. A katolikusok száma 1910-ben 592 volt, ma 27.
Adresă:
407420 – Mociu, str. 1 Mai, nr. 134., jud. Cluj
Mater:
Articol
Luni, 19 octombrie 2026, la ora 18.00, Academia Română din Roma a găzduit conferința intitulată „Episcopul Márton Áron – martor și simbol al Europei creștine”, un eveniment dedicat moștenirii spirituale a venerabilului episcop mărturisitor, evocând destinul unui păstor care, în mijlocul furtunilor istoriei, a rămas neclintit în slujirea adevărului evanghelic, a demnității umane și a libertății de conștiință.
Articol
În zilele de 18 și 19 octombrie 2026, la Roma au loc două evenimente de înaltă ținută eclezială și diplomatică, dedicate memoriei Venerabilului Episcop Márton Áron, una dintre personalitățile emblematice ale istoriei Bisericii din Transilvania în secolul al XX-lea. Înfruntând cu fidelitate neclintită furtunile istoriei, acest mărturisitor al credinței a apărat cu mult curaj demnitatea persoanei umane devenind un simbol autentic al credinței creștine și al reconcilierii dintre popoare.
Articol
Fosta mănăstire franciscană din Vințu de Jos se numără printre cele mai valoroase și mai bine păstrate ansambluri monastice ale franciscanilor bulgari din Transilvania. Importanța sa este evidențiată de conservarea, în mare parte, a configurației arhitecturale din secolul al XVIII-lea și de numărul relativ redus al intervențiilor care i-au modificat caracterul originar.