Articol
În perioada 22-26 iulie 2015 la Cluj-Napoca se va desăşura cea de a XIII-a Întâlnire Naţională a Tineretului Catolic din România (INTC). În vederea acestui eveniment a fost instituit un concurs pentru alegerea imnului întâlnirii. La concurs s-au înscris nouă concurenţi, cu lucrări în limba română.
Articol
  În comuniune cu întreaga lume creştină, la capela Sf. Iosif din Piaţa Cipariu din Cluj-Napoca, Episcopul greco-catolic de Cluj-Gherla, Prea Sfinţitul Florentin Crihălmeanu, i-a invitat pe reprezentanţii confesiunilor creştine din municipiu, pentru marţi 20 ianuarie curent, la o Seară de Rugăciune Ecumenică.
Articol
Sfântul Francisc  a dorit să sărbătorească Crăciunul anului 1223 la Greccio, astfel încât să vadă cu propriii ochi grota din Betleem cu Pruncul Isus, cu Preacurata Fecioară Maria şi cu Sfântul Iosif.
Articol
Persoanele vârstnice, care toată viața au desfășurat o muncă cinstită și și-au crescut copii cum au știut mai bine, în ultimii lor ani, ajung să sufere de diferite boli și, de multe ori, devin persoane nedorite, mutate dintr-un loc în altul. Când ne apropiem de vârsta înaintată, suntem legați, tot mai puțin, de existența pământească.   
Articol
Episcopii romano-catolici şi greco-catolici întruniţi la Timişoara, în perioada 2-4 septembrie 2014, în sesiunea de toamnă a Conferinţei Episcopilor catolici din România (CER) (vezi buletinul “Viaţa Cultelor”, nr. 1049-1950 din 15 septembrie 2014, n.red.) au avut pe ordinea de zi şi teme legate de alegerile prezidenţiale de la începutul lunii noiembrie 2014.
Articol
Începutul lunii octombrie 2014 înseamnă, pentru tinerii catolici din România, şi începutul pregătirilor pentru pelerinajul crucii şi al icoanei Zilelor Mondiale ale Tineretului (ZMT), pelerinaj care se va desfăşura în perioada 15 octombrie – 1 noiembrie 2014. Această cruce şi icoană sunt simboluri încredinţate tinerilor din lumea întreagă de către Sfântul Ioan Paul al II-lea.
Articol
Conferința Episcopilor Catolici din România s-a reunit între 2 și 4 septembrie a anului curent la Timișoara cu ocazia sesiunii de toamnă. Referindu-se la alegerile prezidenţiale ce vor urma, părinţii Episcopi atrag atenția și roagă toți creștinii și oamenii de bunăvoință să participe la alegeri.
Articol
Luni, 19 octombrie 2026, la ora 18.00, Academia Română din Roma a găzduit conferința intitulată „Episcopul Márton Áron – martor și simbol al Europei creștine”, un eveniment dedicat moștenirii spirituale a venerabilului episcop mărturisitor, evocând destinul unui păstor care, în mijlocul furtunilor istoriei, a rămas neclintit în slujirea adevărului evanghelic, a demnității umane și a libertății de conștiință.
Articol
În zilele de 18 și 19 octombrie 2026, la Roma au loc două evenimente de înaltă ținută eclezială și diplomatică, dedicate memoriei Venerabilului Episcop Márton Áron, una dintre personalitățile emblematice ale istoriei Bisericii din Transilvania în secolul al XX-lea. Înfruntând cu fidelitate neclintită furtunile istoriei, acest mărturisitor al credinței a apărat cu mult curaj demnitatea persoanei umane devenind un simbol autentic al credinței creștine și al reconcilierii dintre popoare.
Articol
Fosta mănăstire franciscană din Vințu de Jos se numără printre cele mai valoroase și mai bine păstrate ansambluri monastice ale franciscanilor bulgari din Transilvania. Importanța sa este evidențiată de conservarea, în mare parte, a configurației arhitecturale din secolul al XVIII-lea și de numărul relativ redus al intervențiilor care i-au modificat caracterul originar.