Răspunsul este clar pentru noi: Domnul Isus este Dumnezeu adevărat și om adevărat, a doua persoană divină întrupată, Fiul care a răscumpărat lumea. Aceasta este credința noastră și pentru această credință au murit și martiri, ca și Sfânta Lucia, fecioara din Siracuza. 

Când Sfântul Ioan Botezătorul a fost întrebat cum să se pregătească pentru venirea Mântuitorului: "Ce să facem?", a răspuns poporului, și în special vameșilor și soldaților.  

Poporul ales aștepta venirea lui Mesia. Dumnezeu, ca un bun învățător, și-a trimis mesagerii, dar poporul ales nu a recunoscut venirea lui Dumnezeu în ei, nici măcar în Ioan Botezătorul, ci i-a tratat după bunul lor plac. Fie ca așteptarea vigilentă a Adventului să ne ajute să recunoaștem semnele, să ne depășim prejudecățile, astfel încât să putem vedea apropierea lui Dumnezeu în viața noastră de zi cu zi.

FELINAR DE ADVENT (meditații zilnice) Vineri, 10 decembrie 2021 Meditația episcopului auxiliar Dr. Kerekes László

Este atât de ușor să ne lăsăm copleșiți de frică în fiecare zi, chiar dacă știm și suntem siguri că Dumnezeu este Tatăl nostru milostiv. Acum, în perioada Adventului, ne întoarcem spre Dumnezeu și este bine să auzim mesajul Său mângâietor: "Nu te teme". 

Adevărata noastră nădejde este promisiunea lui Dumnezeu: el a făcut-o pe Sfânta Fecioară mama tuturor celor vii și de aceea a protejat-o chiar și de păcatul care avea să vină.

Nu există viață pierdută, nu există persoană rătăcită, pe care bunul nostru păstor Isus să nu o caute și să nu se bucure când o găsește. De cele mai multe ori ne enumerăm printre cei 99 de adevărați, mai rar ne identificăm cu oaia pierdută. De fapt, uneori nu reușim să înțelegem logica lui Isus de a merge după cei pierduți. Și totuși, noi suntem cei care ne îndepărtăm de El, prin gândurile, cuvintele, acțiunile, viețile noastre necredincioase. Isus ne caută, ne găsește și se bucură de noi în ciuda tuturor acestor lucruri.

Noi, creștinii, avem adesea paralizia de a nu ne trăi credința în plinătatea ei, de a fi creștini doar într-un mod firav, superficial, rămânând creștini de ​sacristie. Dacă vrem să recunoaștem și să ne vindecăm de această boală, de acest păcat, avem nevoie de harul lui Dumnezeu, de vindecarea lui Dumnezeu. Paraliticul și-a ridicat patul și s-a dus acasă lăudându-L pe Dumnezeu. Acest lucru miraculos ni se întâmplă și astăzi, dacă ne apropiem de Dumnezeu.  

A doua duminică a Adventului ne cheamă să pregătim calea. Promisiunea că "orice om va vedea mântuirea lui Dumnezeu" este condiționată de pregătirea unei căi drepte și a unui drum ușor spre Dumnezeu. Prin micile și marile alegeri ale vieții de zi cu zi, în iubire, umplem văile greșelilor noastre, ducem departe mormanele păcatelor noastre. În această pregătire dificilă și deprimantă, este o certitudine uluitoare pentru noi că Dumnezeu lucrează cu noi, pentru că dorește foarte mult să ne întoarcem la el.  

Ce bine este să ne asigurăm că Dumnezeu este aproape de noi, că ni se revelează, că ne dăruiește darul propriei sale vieți interioare (iubire). Domnul leagă rănile poporului său, ne amintește profetul Isaia în acest timp de Advent. Și când apare, inima lui se îndreaptă spre oameni (spre noi) și ne vindecă toate bolile și toate necazurile noastre. Apoi ne trimite: "Mergeți și propovăduiți". Să fim și noi oameni care vindecă, care îngrijesc rănile altora. 

În anumite situații din viața noastră, este o experiență extraordinară să poți citi printre rânduri, să auzi sensul cuvintelor, să vezi ce se ascunde sub suprafață. Sunt momente de har, daruri de la Dumnezeu, despre care profetul Isaia spune: "în ziua aceea...", când va veni Mântuitorul, care ne va deschide ochii pentru a vedea și urechile pentru a auzi.

Una dintre provocările importante ale timpului nostru de Advent este să căutăm și să facem voia lui Dumnezeu acolo unde ne aflăm, în funcție de starea și situația noastră. Și trebuie să facem acest lucru cu toată inima, cu o mare iubire pentru Dumnezeu, nu doar cu cuvinte, ci și cu fapte. Punerea în practică a învățăturii lui Isus ne oferă fundamentul puternic al vieții noastre, care va rezista oricărei furtuni pentru că are o temelie solidă.

Este sfâșietor să vezi un copil mic plângând și cât de consolator este atunci când un părinte sau cineva îi șterge lacrimile din ochi. Este o alinare să știi că nu ești singur. Una dintre frumoasele mângâieri ale timpului de Advent este atunci când profetul Ieremia ne asigură că "Domnul șterge lacrimile de pe orice chip". "Mi-e milă de popor", spune Isus, exprimând tandrețea lui Dumnezeu care s-a făcut trup în noaptea de la Betleem și a devenit parte din viața noastră umană.

Sfântul Andrei și însoțitorii săi au fost invitați de Isus. Și ei și-au lăsat mrejele și L-au urmat. El ne cheamă la această misiune de salvare a sufletelor, pentru a propovădui Evanghelia cu credința și zelul apostolilor. În mijlocul preocupărilor noastre, trebuie să fim lucrători ai păcii și ai iubirii, în mod simplu, umil și autentic. El ne invită astăzi pentru că secerișul este bogat, dar lucrătorii sunt puțini.

Prima duminică a Adventului este prima zi a întoarceri noastre la Dumnezeu. Vrem să creștem și să ne îmbogățim în iubirea reciprocă. Acest lucru este posibil doar dacă ne apropiem de iubirea infinită, de Dumnezeu, care a venit printre noi din iubire. Avem nevoie de perseverență, de perseverență în a trăi o viață plăcută lui Dumnezeu. Să progresăm, să creștem în iubire vie pentru a putea sta în fața Fiului Omului.  

Este atât de ușor să uităm căile lui Dumnezeu și să nu umblăm pe căile Lui. Vedem acest lucru în relațiile noastre de zi cu zi, când nu construim, nu vindecăm, ci distrugem, rănim și răspândim o cultură nu a vieții, ci a morții. În loc de sabie și de suliță, Dumnezeu ne pune să ne facem un plug și o seceră, deoarece calea Lui este calea vieții. Să facem acest lucru în acest Advent.

În această perioadă arhiereii noștri, încă din prima duminică de advent, prin împărtășirea gândurilor lor ne vor ajuta să ajungem și să ne întâlnim cu pruncul Isus de la Betlehem. Să fie spre ajutorul și îmbogățirea noastră spirituală.

Sinodalitatea, este modul de viață și de operare caracteristic al Bisericii, al Poporului lui Dumnezeu (modus vivendi et operandi), care revelează și dă conținut comunității, atunci când toți membrii acesteia sunt împreună pe drum, când se adună și iau parte în mod activ în trimiterea spre evanghelizare (Comisia Teologică Internațională, Sinodalitatea în viața și misiunea Bisericii, 2 Martie, 2018, p.6).