În această perioadă arhiereii noștri, încă din prima duminică de advent, prin împărtășirea gândurilor lor ne vor ajuta să ajungem și să ne întâlnim cu pruncul Isus de la Betlehem. Să fie spre ajutorul și îmbogățirea noastră spirituală.
Articol
Sinodalitatea, este modul de viață și de operare caracteristic al Bisericii, al Poporului lui Dumnezeu (modus vivendi et operandi), care revelează și dă conținut comunității, atunci când toți membrii acesteia sunt împreună pe drum, când se adună și iau parte în mod activ în trimiterea spre evanghelizare (Comisia Teologică Internațională, Sinodalitatea în viața și misiunea Bisericii, 2 Martie, 2018, p.6).
Articol
În preajma sărbătorii Sfintei Elisabeta a Ungariei, să ne amintim în mod activ de această sfântă, care este cunoscută și venerată în întreaga lume ca exemplu de slujire și iubire. Prin grija ei față de semeni, Elisabeta oferă un exemplu de urmat și pentru noi, avertizându-ne că grija față de ceilalți începe prin a acorda atenție, dar aceasta nu trebuie să se oprească la sentimentul de milă și compasiune, ci trebuie să se concretizeze în fapte.
Articol
Duminică, 17 octombrie 2021, în cadrul Sfintei Liturghii de la ora 10.00, în Catedrala "Sfântul Mihail" din Alba Iulia se va deschide procesul sinodal al Sinodului Episcopilor. Sfânta Liturghie va fi transmisă on-line pe pagina de facebook a arhiepiscopiei.
Articol
Marile lupte ale Europei pe frontul politic, economic și cultural nu pot fi rezolvate de către noi. Dar întăriți putem aștepta să se termine furtunile. Cât de important este să nu-i lăsăm să lupte singuri pe aceia care ne aparțin, să deschidem poarta tuturor celor care din exterior au simțit căldura sufletească dorind să fie inundat de aceasta. Dușmanii noștri doar atât să poată spune despre noi, ca păgânii despre primii creștini: Priviți cât de mult se iubesc unii pe alții!
Articol
Catedra Sfântului Apostol Petru, 22 februarie a fost aleasă de către dr. Kovács Gergely pentru hirotonirea întru episcopat și înscăunare în Catedrala din Alba Iulia. Totul s-a întâmplat în urmă cu un an la data de 22 februarie 2020.
Articol
Începe Postul Mare, perioada pocăinței, a pelerinajul spiritual, oferindu-ne tuturor posibilitatea de a ne căi de păcate și de a ne pregăti cu demnitate pentru a sărbători Sfintele Paște, Sărbătoarea Învierii Domnului nostru Isus Cristos.
Articol
Când episcopul transilvănean Haynald Lajos a dat dispoziție pentru reînnoirea adorației perpetue în 1859-ben, din circulara lui reiese că aceasta avea deja o tradiție străveche în arhidieceza noastră.
Articol
An nou binecuvântat!
Articol
S-a născut Isus Cristos, a venit în lumea noastră. De ce a venit între noi? Merită să ne gândim, că nu a venit pentru a-și revendica pretenția de domnie asupra noastră, sau pentru a o instaura, asta nu l-ar face mai bogat. Nu calculele sau interesele l-au adus pe pământ deoarece nu va fi mai mult vrându-ne pentru sine, căutându-ne pentru sine. Atunci de ce? Pentru că vrea să ne dăruiască, nu să primească. Pentru a se sacrifica pentru noi. Dăruirea a fost mereu esența lui Dumnezeu, începând de la crearea lumii, trecând prin crearea omului, ajungând până la dăruirea totală de sine. Acesta este un mister profund, incomprehensibil. Dacă reușim, chiar și numai o fărâmă, să concepem din aceasta, avem un Crăciun adevărat. A meritat (pentru noi), să vină între ai săi.
Articol
În foarte multe cazuri suntem atât de preocupați de noi înșine încât dăm uitării esențialul. La fel ne comportăm și vis-a-vis de valorile noastre, sărbătorile noastre. Despre Crăciun spunem din rutină, ca un reflex că este sărbătoarea iubirii. Cumpărarea cadourilor, curățenia, atât de multe ne ocupă fiecare minut. Și între timp uităm că ne vizitează Soarele nostru care a răsărit: Dumnezeu îl vizitează pe om. Îi oferă mântuirea, trimite eliberatorul, ne face părtași de milostivirea sa. Asta vestește sărbătoarea nașterii lui Isus, și atunci, și acum, și în veci.
Articol
La sfârșitul perioadei de advent, 23 decembrie, Arhiepiscopia Romano-Catolică de Alba Iulia a încheiat perioada de pregătire a Crăciunului cu o zi de reculegere la care au participat cei 45 de angajați printre care și cei patru episcopi ai arhidiecezei noastre.
Articol
În viața noastră sunt momente în care descoperim cu uimire conexiuni care ne influențează și ne dirijează viața. În astfel de momente inima ni se umple de recunoștință și bucurie asemeni Hannei din Vechiul Testament, care îl oferă bunului Dumnezeu pe Samuel, deși era încă doar un copilaș. În astfel de momente trăim bucuria inimii asemeni Sfintei Fecioare, care îl preamărește pe Dumnezeu pentru planul său minunat. Viața noastră nu este niciodată jocul întâmplării, ci realizarea iubirii nemărginite a lui Dumnezeu. Am observat asta?
Articol
Iubirea reciprocă a mirelui și a miresei este la fel ca intensitate. La fel trebuie să fie și legătura dintre Biserică și Cristos, la fel și relația noastră cu Dumnezeu. Puterea iubirii lui Dumnezeu niciodată nu scade deoarece nu e pentru sine ci e pentru noi. Vizita Mariei la Elisabeta arată de asemenea către acea iubire arzândă îndreptată către celălalt: să fim atenți la necesitățile altora.
Articol
Ultima etapă a pregătirii noastre din advent: a recunoaște planul lui Dumnezeu, a crede în planul lui Dumnezeu. A spune DA la planul lui Dumnezeu chiar și atunci când nu înțelegem ce, din ce cauză se întâmplă. Fie suferință, fie boală sau pierderea celor dragi, Dumnezeu întotdeauna ne poartă de grijă. În duminica a IV-a din advent să descoperim prezența concretă a lui Dumnezeu în viața noastră și să putem răspunde asemeni Sfintei Fecioare cu DA-ul nostru. Dialogul salutului îngeresc e încheiat astfel de Maria: „Iată slujitoarea Domnului, fie mie după cuvântul tău”. După aceasta îngerul a plecat” (Lc 1,38). Prin acel da spus lui Dumnezeu, Sfânta Fecioară a spus da VIEȚII. Un da vieții noastre.
Articol
„La Dumnezeu nimic nu este cu neputință” - îi spune îngerul Mariei atunci când îi vestește nașterea lui Isus (Lc 1,37). Pentru Dumnezeu nu a fost imposibil să împlinească cererea lui Manoah și a soției sale, le-a dăruit un copil, care a devenit Samson, unul din judecătorii poporului ales. Pentru Dumnezeu nu a fost imposibil să împlinească rugăciunea preotului Zaharia și a soției sale Elisabeta, deși erau înaintați în vârstă. Le-a dăruit un copil în persoana lui Ioan Botezătorul, însărcinat cu misiunea de a pregăti căile Domnului.
Și pentru noi este valabil: La Dumnezeu nimic nu este cu neputință. De aceea trebuie să ne îndreptăm spre el cu suflet plin de credință. Crăciunul nu e doar sărbătoarea iubirii ci și a credinței. Să îi permitem să aprofundeze în noi această credință puternică și de neclintit.
Articol
În zilele de 11 și 12 noiembrie s-a desfășurat la Alba Iulia întâlnirea Consiliilor Permanente ale Conferinței Episcopale din Ungaria (MKPK) și ale Conferinței Episcopilor din România (CER).
Articol
Cuvintele psalmistului sugerează drumul pe care suntem chemaţi să-l parcurgem în perspectiva celei de-a zecea Zile Mondiale a Săracilor. Încă o dată, trebuie să ne întoarcem la cuvântul lui Dumnezeu pentru a aprecia importanţa săracilor în viaţa Bisericii.
Articol
Luni, 19 octombrie 2026, la ora 18.00, Academia Română din Roma a găzduit conferința intitulată „Episcopul Márton Áron – martor și simbol al Europei creștine”, un eveniment dedicat moștenirii spirituale a venerabilului episcop mărturisitor, evocând destinul unui păstor care, în mijlocul furtunilor istoriei, a rămas neclintit în slujirea adevărului evanghelic, a demnității umane și a libertății de conștiință.