2015.04.08
Preacucernici confraţi preoţi! Iubiţi fraţi şi surori în Cristos!
Profetul Isaia (2,3) spune: „Căci din Sion va ieşi Legea, şi din Ierusalim cuvântul Domnului”. Spaţiul pământesc al mântuirii noastre este Ierusalimul, Oraşul Sfânt. Azi fiecare dintre noi îşi îndreaptă paşii inimii spre Mormântul gol cântând Aleluia, cântecul de bucurie al creştinătăţii. Împreună cu Apostolii mărturisim: ”A Înviat Domnul cu adevărat şi S-a arătat lui Simon” (Luca 24,34). Prin sacramentul botezului am primit harul mântuirii. În viaţa noastră trebuie să arătăm că suntem mântuiţi. Viaţa creştină este plină de bucurie şi cunoaştem drumul, pentru că Domnul merge înaintea noastră.
Sfânta Biserică ne oferă şi indicaţii practice. A devenit un obicei ca fiecare an să fie dedicat unei teme din învăţătura de credinţă. Astfel ne putem conştientiza mai bine vocaţia şi misiunea creştină. Sfântul Părinte papa Francisc a hotărât ca în Biserica universală anul 2015 să se dedice vieţii consacrate (De la 30 noiembrie 2014, I. Duminică din Advent, până la 2 februarie 2016 la Întâmpinarea Domnului).
Vreau să spun câteva cuvinte despre viaţa consacrată. „Viaţa consacrată lui Dumnezeu sau viaţa monahală este o stare de viaţă recunoscută de Biserică. Este răspunsul liber dat unei chemări speciale a lui Cristos, prin care cei consacraţi se dedică total lui Dumnezeu şi tind spre perfecţiunea iubirii prin lucrarea Duhului Sfânt. Această consacrare se caracterizează prin practicarea sfaturilor evanghelice (sărăcia, curăţia, ascultarea)” – Compendiul Catehismului Bisericii Catolice, întrebarea 192. La înfiinţarea noilor familii, instituţii şi comunităţi de viaţă consacrată se arată întotdeauna lucrarea Duhului Sfânt.
În momentul de faţă, în Arhidieceza noastră slujesc cinci ordine bărbăteşti şi şapte feminine, servind „spre folosul nostru şi al întregii Sfintei sale Biserici” (din Sfânta Liturghie) prin contemplare, în pastoraţie, prin ajutorarea bolnavilor, în educaţie sau cateheză. Nu le voi enumera ca nu cumva să uit pe vreunul sau să le greşesc ordinea cronologică. Aici îi enumăr şi pe membrii ordinului terţiar sau laicii consacraţi, şi pe aceia care aparţin diferitelor mişcări spirituale, sau carismatice. Îi puteţi găsi pe site-ul Arhidiecezei.
Anul acesta să ne rugăm pentru vocaţii preoţeşti şi călugăreşti! Cerinţa lui Isus este actuală şi astăzi: „Secerişul este mare, însă lucrătorii sunt puţini. Rugaţi-l deci pe Domnul secerişului să trimită lucrători la secerişul lui”. (Matei 9, 37-38; Luca 10, 2). În circulara de Crăciun am făcut cunoscut mesajul Sfântului Părinte Francisc despre cum se poate dobândi indulgenţa plenară în acest an al vieţii consacrate (Circulara a X-a / 2014, Nr.: 1865–2014).
Nu numai Sfântul Părinte dedică câte un an unei teme, dar şi diecezele au acest obicei, dedicând câte un an unui serviciu pastoral. Consiliul Pastoral Arhidiecezan ne-a sfătuit să consacrăm acest an diasporei. Am deschis acest an odată cu Adventul din 2014 şi îl vom încheia cu Adventul anului 2015. Ce este diaspora? Provine din grecescul diaszpóra, semnificând: condiţie minoritară după un criteriu denumit. Putem spune că în Arhidieceza noastră, credincioşii trăiesc în mare parte în minoritate (diasporă) atât pe plan religios, cât şi naţional.
Această condiţie necesită o pastoraţie particulară. O citez deseori pe Sfânta Tereza a Pruncului Isus care spunea: „În faţa lui Dumnezeu nu există fapte mici sau mari, ci numai o iubire mai mică sau mai mare cu care săvârşim faptele”. Aplic această asemănare şi parohiilor, comunităţilor noastre: nu există comunităţi mici sau mari, ci mai mică sau mai mare este iubirea frăţească aflată între noi. Deci, dacă doriţi să fim importanţi, să fie dragostea mare în voi, să fiţi uniţi, să vă ajutaţi unul pe celălalt aşa cum o făcea Biserica primară: „Nu era nimeni care să ducă lipsă, căci toţi care posedau terenuri sau case le vindeau, aduceau preţul celor vândute şi îl puneau la picioarele apostolilor; apoi se împărţea fiecăruia după cum avea nevoie” (Faptele Apostolilor 4, 34-35). Motto-ul anului diasporei sunt cuvintele Sfântului Părinte papa Francisc şi sună astfel: „A rămâne în Isus, a trăi bucuria apartenenţei noastre creştine, a merge până la periferie!” În diasporă este foarte important să avem o poziţie fermă şi fidelitate, pentru că aici mediul creştin care ar putea să-l susţină pe cel şovăielnic lipseşte (este deficitar?). Doar un exemplu: până acum orele de religie în şcoli erau obligatorii indiferent de confesiune.
Noua lege dispune ca din toamnă – înscrierile s-au făcut însă până pe 6 martie – în cazul minorilor, părinţii, tutorii, iar în cazul majorilor tinerii înşişi, să poată cere prin completarea unor formulare să se facă educaţie religioasă în şcoli. Acum se va vedea cât de importantă este pentru părinţi educaţia religioasă a copiilor lor. Dacă pentru ei formarea la credinţă a jucat un rol important, dând un sens vieţii lor pământeşti, atunci le vor da şi copiilor această educaţie. Dacă fiecare părinte sau tutore ori elevul însuşi cere educaţia religioasă în şcoală, atunci noua lege nu va schimba nimic în practica de până acum. Aşa le cerem dragilor noştri credincioşi să facă şi aşa sperăm să facă! Doresc tuturor credincioşilor mei, fraţilor mei în credinţă şi oamenilor de bunăvoinţă sărbători pascale pline de har şi de pace în suflet. Cristos a înviat!”
Alba Iulia, 5 aprilie 2015, în Sărbătoarea Învierii Domnului
† GYÖRGY, arhiepiscop