Sesizarea agresiunilor/abuzurilor

„Astăzi suntem interpelați ca popor al lui Dumnezeu să luăm asupra noastră durerea fraților noștri răniți în trup și în spirit. Dacă în trecut omisiunea a putut să devină o formă de răspuns, astăzi vrem ca solidaritatea, înțeleasă în semnificația sa cea mai profundă și exigentă, să devină modul nostru de a face istoria prezentă și viitoare, într-un cadru în care conflictele, tensiunile și în special victimele oricărui tip de abuz să poată găsi o mână întinsă care să le protejeze și să le răscumpere din durerea lor” (cf. Exortația apostolică Evangelii gaudium, 228). – Scrisoarea papei Francisc din 20 august 2018.

 

În ce cazuri se pot depune sesizări?

Pe această platformă puteți depune sesizări cu privire la abuzurile sexuale la care ați fost supus sau despre care aveți cunoștință, petrecute în instituții aflate în legătură cu Arhiepiscopia noastră, pe teritoriul Arhidiecezei. Dorim să subliniem faptul că infracțiunile care cad sub incidența dreptului laic trebuie denunțate la Poliție.

Se consideră abuz sexual:

1. Constrângerea cuiva prin forță, amenințări sau prin abuzul de autoritate la comiterea sau suportarea unei fapte de natură sexuală.   

2. Întreținerea unui act sexual cu un minor sau o persoană vulnerabilă.

3. Producerea, oferirea, comercializarea sau deținerea de materiale pornografice care implică minori, fie prin comunicare la distanță sau în mediul informatic, fie prin ademenirea sau determinarea unui minor sau unei persoane vulnerabile să participe la realizarea unor materiale pornografice.  

Este considerată minoră orice persoană care nu a împlinit încă vârsta de 18 ani sau care este încadrată prin lege în această categorie.  

Este considerată vulnerabilă orice persoană peste 18 ani, care, din pricina nevoilor speciale, vârstei, afecțiunilor sau unei alte situații (cum ar fi subordonarea, dependența, constrângerea), nu are capacitatea de a se apăra față de lezarea gravă a demnității sale, exploatare sau comportamente violente, fiind, astfel, expusă riscului de abuz

Pornografia infantilă: reprezentarea cu caracter sexual a oricărei persoane minore, indiferent de suportul sau de materialul utilizat pentru comiterea faptei, indiferent dacă actul sexual este real sau simulat, precum și reprezentarea organelor genitale ale minorilor în scopuri sexuale.  

Agresiunea sexuală reprezintă constrângerea sau ademenirea unei/unor persoane la activități sexuale, fără a ține seama de discernământul minorului sau adultului vulnerabil (dacă acesta știe ce i se întâmplă sau nu). Agresiunea se poate produce cu sau fără contact fizic. În prima categorie se încadrează atât faptele care includ penetrarea (de exemplu, violul), cât și cele fără penetrare. Cea de-a doua categorie include, de exemplu, implicarea minorului sau adultului vulnerabil în vizionarea sau producerea de materiale pornografice, ori în observarea activității sexuale. Tot aici se încadrează și încurajarea unei conduite sexuale nepotrivite.

Abuzul sexual reprezintă orice formă de agresiune sexuală, inclusiv violul, implicarea în realizarea de materiale pornografice și sclavia sexuală. Orice comportament care include implicarea cuiva în activități sexuale împotriva voinței sale, prin mituire, manipulare, profitând de poziția de putere, de încrederea acordată, respectiv de lipsa discernământului sau de imposibilitatea de a lua decizii conștiente, se încadrează în categoria abuzului sexual.

Cum pot depune o sesizare?

Sesizările pot fi depuse doar în scris: online, completând formularul de sesizare (https://ersekseg.ro/hu/emberimeltosag), la adresa de e-mail bejelentes@ersekseg.ro, prin poștă, sau prin semnarea procesului-verbal întocmit în urma audierii în persoană.
Sesizarea trebuie să conțină în mod obligatoriu numele, prenumele și adresa celui care o depune (în cazul plângerilor online adresa de e-mail, la depunerea prin poștă numărul de telefon), iar victima și făptașul trebuie să fie identificabili.

Având în vedere că sesizarea în mediul online are un caracter oficial, aceasta poate fi depusă doar împreună cu anumite date de identificare ale Dumneavoastră și de o scurtă descriere a cazului pe care doriți să îl reclamați.

În măsura în care este posibil, sesizarea trebuie să conțină toate detaliile necesare: locul și momentul în care s-a produs evenimentul, persoanele care au participat sau care dețin informații, respectiv orice altă împrejurare care facilitează încadrarea exactă a faptei.

Ce se întâmplă atunci când depun o sesizare?

Sesizarea Dumneavoastră va fi preluată de o comisie de specialitate formată din laici și clerici – Grupul de Lucru pentru Demnitatea Umană – iar dacă bănuiala nu este nefondată dincolo de orice îndoială, Grupul va confirma în termen de 48 de ore înregistrarea sesizării, iar în următoarele 5 zile lucrătoare vă va contacta pentru o audiere în persoană, menită să clarifice anumite detalii. În vederea contactării și a audierii în persoană este nevoie de cooperarea Dumneavoastră.   

Comisia – dat fiind faptul că are îndatorirea de a-și documenta activitatea – va realiza un proces-verbal al sesizării, care va fi semnat atât de reclamant, cât și de membrii Grupului de Lucru. Sesizarea devine oficială din momentul semnării. Procesul-verbal nu poate conține interdicții la adresa reclamantului. 

În cazul în care acuzația cuprinsă în sesizare se dovedește a fi întemeiată, este inițiată o cercetare canonică, iar dacă respectivul face parte din clerul secular sau regular, se poate ajunge la o procedură disciplinară canonică împotriva părții pe care Dumneavoastră o considerați vinovată.   Pe lângă procedura disciplinară canonică se poate iniția și o procedură penală, dacă fapta este sancționată și de dreptul laic.

La nevoie, oferim părții vătămate asistență juridică în instanțele laice, consiliere psihologică sau terapie de specialitate.  

Procesul-verbal realizat în urma sesizării și audierii în persoană este depus în arhiva secretă a Arhiepiscopiei, conform canonului 489 din Codul de Drept Canonic. În funcție de caz, materialul poate fi predat autorităților laice.

De unde pot obține informații suplimentare?

Puteți obține informații suplimentare în legătură cu procedurile urmate trimițând un e-mail pe adresa emberimeltosag@romkat.ro.

*       *       *

Arhiepiscopul dr. Gergely Kovács a încredințat cercetarea abuzurilor comise împotriva minorilor și persoanelor vulnerabile Grupului de Lucru pentru Demnitatea Umană:  

• Sr. Rita Kedves S.A., psiholog
• Katalin Gál, specialist în domeniul protecției copilului
• Gabriella Vargyas-Moni, psiholog, terapeut familial
• Szabolcs Kovács, secretar arhiepiscopal
• Pr. dr. Endre Kiss, director spiritual

*       *       *

Formular de sesizare – de descărcat și tipărit (PDF)

Formular de sesizare – de descărcat și completat electronic (PDF)

Sesizare online  [informare privind utilizarea datelor personale]

*       *       *

Înapoi la pagina principală „Protejarea demnității umane”