2016.11.15
LĂUDAT FIE ISUS CRISTOS!
Dragi Preoți confrați, Dragi Credincioși!
Papa Benedict al XVI-lea a vizitat o dată un cămin de bătrâni, și în discursul lui a folosit cuvinte clare și profetice: "Societatea, s-ar putea spune, civilizația, poate fi măsurată de la baza ei, prin modul în care ea tratează oamenii în vârstă, ce loc oferă ea pentru aceşti oameni în viața publică" (12 noiembrie 2012). Într-adevăr, aşa este. Îngrijirea faţă de bătrâni face diferență între civilizații. Acolo unde se are grijă de persoanele în vârstă, acea civilizaţie progresează, pentru că preţuieşte înțelepciunea și cunoștințele acestor oameni. Însă, acele civilizații, în care nu există loc pentru ei sau sunt alungaţi, deoarece aceştia prezintă o problemă, ele poartă un virus mortal. Persoanele vârstnice sunt bărbați și femei, tați și mame, care înaintea noastră au păşit pe aceeaşi cale ca şi noi, au locuit în aceeași casă ca şi noi, au luptat zi de zi pentru o viață demnă în același fel ca și noi. Ei sunt nişte bărbați și femei de la care am primit foarte multe. Persoanele în vârstă nu sunt străini. Persoanele în vârstă suntem noi: mai devreme sau mai târziu o să îmbătrânim şi noi, în mod inevitabil, chiar dacă nu ne gândim încă la asta.
Printre ei sunt mulți, care sunt slăbiţi din punct de vedere fizic și duc povara anumitor boli. Bunătatea, micile atenţii și cuvintele înțelegătoare nu ne costă mult, dar aduc multe bucurii. Anul trecut, în arhidioceza noastră sau strâns 191.692 de lei pentru sprijinirea activităţilor de ajutorare a copiilor defavorizaţi şi programelor pentru copii şi tineri, pentru care suntem recunoscători tuturor celor de bună voinţă, care au contribuit la această colectă. Cu ocazia sărbătorii zilei de Sfânta Elisabeta, anul acesta, donaţiile Dvs. vor sprijini activităţile serviciului de îngrijire medicală şi asistenţă socială la domiciliu pentru confraţii noştri vârstnici şi bolnavi. Preacucernici preoți confrați și dragi credincioși, vă rog să ajutați, în limita posibilităților, inițiativa organizației Caritas a Arhidiocezei noastre.
Pe această cale, vă transmitem sincere mulţumiri pentru donaţiile făcute. Fie ca Dumnezeu să Vă răsplătească tuturor pentru donaţia făcută, din bogăţia Harului Său.
†György
arhiepiscop