2021.04.01
Marile lupte ale Europei pe frontul politic, economic și cultural nu pot fi rezolvate de către noi. Dar întăriți putem aștepta să se termine furtunile. Cât de important este să nu-i lăsăm să lupte singuri pe aceia care ne aparțin, să deschidem poarta tuturor celor care din exterior au simțit căldura sufletească dorind să fie inundat de aceasta. Dușmanii noștri doar atât să poată spune despre noi, ca păgânii despre primii creștini: Priviți cât de mult se iubesc unii pe alții!
Veress Ernő
Profetul Iona a fost trimis de către Dumnezeu la Ninive. Convertiți-vă, întoarceți-vă spre Domnul, doar 40 de zile și orașul va fi distrus. Ce dorim? Ce altceva decât mântuirea sufletului nostru. Am avut destul grijă de trupul nostru, să ne fie frică și de sufletul nostru! Am avut grijă destul de exteriorul nostru, să privim și spre interior. Salvează-ți sufletul! Te iubești pe tine, aceasta este obligația ta pentru că vrea și Dumnezeu. Negustorul cere prețul cel mai mare pentru marfa sa. Tu ce ieftin îți vinzi cea mai scumpă comoară, sufletul tău nemuritor! Sufletul este îmbogățit cu rațiune, binecuvântat cu liberul arbitru. După chipul lui Dumnezeu a fost creat. De unde vine sufletul nostru? Dumnezeu a suflat viața și iată omul a devenit viu. Recunoaștem oare strămoșul sufletului nostru? Sf. Bernard ne atenționa: “O, oamenilor recunoașteți, cât de prețios este sufletul vostru în ochii diavolului. Dăruiește întreaga lume pentru el. Întreaga lume și toate comorile acesteia sunt prețuite mai puțin ca un singur sufletul” Să pornesc spre lemnul crucii, pentru că nicăieri în lume nu-mi găsesc liniștea sufletului!
Boga Alajos dr. în fil., inspector școlar, prelat papal, vicar general, episcop consacrat în secret (18 februarie 1886, Cozmeni – 14 septembrie 1954, în închisoarea de la Siget)
Miercurea Mare
Evenimentul pascal (...) ne aduce la cunoștință și faptul, că drumul spre înviere ne conduce prin calea vinerii mari. Isus Cristos prin rușinea crucii și chinurile îngrozitoare ale Golgotei a ajuns la bucuria dimineții pascale, pentru a ne ajuta să înțelegem rostul suferinței. Pentru că suferința este o putere mare, și așa se pare în lumea în care trăim că este legea care nu cunoaște nici o excepție. Pentru a deveni fertil pământul este rupt cu ajutorul sapei, și feliat cu ajutorul plugului; artistul cioplește statuia minunată din bucata de marmură; bobul de grâu trebuie aruncat în pământ bun pentru a putrezii, pentru a forma mai apoi un spic; grâul copt este măcinat și apoi copt în cuptor pentru a deveni pâine, caracterul omenesc se formează prin școala autodisciplinei și renunțarea la sine... Oriunde mortificația, munca puternică și suferința focului formează valoarea, modelează viața fără nici o formă și pregătește viitorul. Fericirea o putem câștiga prin renunțarea la sine și suferință, la fel cum drumul învierii ne conduce prin Golgota. Să ținem minte această legătură, atunci când participăm la ceremoniile din Săptămâna Sfântă și să repetăm cuvintele cunoscute: A fost răstignit și a murit pe cruce, înmormântat, dar a treia zi a înviat din morți. De multe ori spunem aceste cuvinte în mod mecanic, pentru că ne-am obișnuit la fel ca și cu ziua și noaptea, munca și pâinea, lacrimile și veselia.
(...) Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Isus Cristos arată spre mormânt adeverind astfel că sunt adevărate încurajările sale: Eu am venit ca să aibă viaţă şi să [o] aibă din belşug. (In10,10).
Slujitorul lui Dumnezeu Márton Áron (28 august 1896, Sândominic – 29 septembrie 1980 Alba Iulia)
Joia Mare
Fiecare funcție din Biserică care implică îndatoriri spirituale și autoritate specială este fundamentul, originea și începutul misiunii pe care Isus Cristos a primit-o de la Tatăl Ceresc. El a încredințat continuarea misiunii discipolilor aleși de El și vrea să mențină această funcție preoțească până la sfârșitul lumii. Este de datoria noastră să îndeplinim întotdeauna dispoziția sa cea mai sacră în funcție de circumstanțele vremurilor. Ceea ce înseamnă că este de datoria noastră să fim atenți la semnele timpurilor pentru a le recunoaștem cu sinceritate; în același timp, este datoria noastră să păstrăm cu sfințenie și fidelitate credința, așa cum a fost rânduită de Domnul nostru Isus Cristos. El este și rămâne Capul, Păstorul și Preotul întregii Biserici. Noi suntem doar unelte; munca sa pastorală și preoțească va fi simțită de oameni prin munca noastră. El participă la misiunea pe care a primit-o de la Tatăl Ceresc de a salva lumea. El ne-a făcut vestitori pentru a predica cuvântul Său dătător de viață. În ciuda slăbiciunii și a păcatului nostru uman, el ne-a împuternicit să transmitem dragostea mântuitoare a lui Dumnezeu semenilor noștri. Faptul că suntem slabi și împovărați pentru a-L sluji, ne-a ales să devenim preoți, acesta este misterul său la fel ca Întruparea sau Biserica. Putem accepta preoția lui Cristos doar prin credință și, de asemenea, prin sfințire ne facem părtași de preoția lui Cristos. Este o participare la îndeplinirea lucrării mântuirii, iar sensul și justificarea ei se află în planul lui Dumnezeu.
Slujitorul lui Dumnezeu Márton Áron (28 august 1896, Sândominic – 29 septembrie 1980 Alba Iulia)
Vinerea Mare
Isus a devenit slujitorul ucenicilor, atunci când înainte cu o seară de începerea suferinței le-a spălat picioarele (In 13,1.17), și a devenit slujitorul întregii lumii atunci când a fost pedepsit în modul cel mai rușinos: a ales crucea prin care mântuiește întreaga lume. Însuși Dumnezeu „s-a despuiat pe sine luând firea sclavului” (Fil 2,7). De aceea în noul testament acest cuvânt primește un înțeles nou: prin robie omul se aseamănă cu stăpânul său. Dar aceasta include și abolirea robiei conform concepției păgâne ...În noul testament robia este voluntară, „cel care vrea să fie primul printre voi să devină slujitor” (Mt 20,27). Robia poate fi modul prin care îl urmăm pe Cristos, pentru că cel care vrea să îl urmeze, acesta trebuie să își ia crucea în fiecare zi și astfel să îl urmeze (Mc 8,34). Ceea ce în lumea păgână era umilitor, a devenit ideal de viață. Ultimii vor deveni primii (Lc 13,30), calea îngustă, îngreunată de suferințe conduce la Dumnezeu. Pr. Faragó Ferenc
Sâmbăta Mare
Dumnezeu este Frumusețe. Cel care i se alătură, este inundat de lumină. Dumnezeu este tinerețea veșnică. Cel care trăiește în el, în frumusețea veșnică, s-a alăturat cu inima frumuseții veșnice. Așa este sufletul care „trăiește în lumină”. Dumnezeu este Lumina, Claritatea, Frumusețea. Cel care îl iubește, îl vede în strălucirea picăturii de rouă, în frumusețea florilor, vede chipul său în vuietul pădurilor, vede măreția sa în furtuna puternică, vede în liniștea mării și aurora dimineții iubirea sa. Pr. Erőss Alfréd (1909-1950)
Vigilia pascală: Liturghia ne descoperă bucuriile dumnezeiești ale paradisului (...), practic sărbătoarea pascală a primei comunități creștine. Sfințirea focului este salutul plin de bucurie al aurorei pascale. Din cele trei rugăciuni prima și a treia vorbesc despre foc, cea dea doua despre lumină. (...) Lumina a învins întunericul. Așa s-a făcut lumina, pe care a aprins-o lucernariul, care ne aduce aminte de învierea lui Isus Cristos, sau simbolul după cea dea doua venire a Mântuitorului, apoi simbol al lui Isus Cristos cel înviat, pe care apostolul îl numește reflectarea Tatălui. Dar lumina, deci flacăra lămpii și lumânarea nu au fost doar simbolul lui Cristos. În același timp a fost și jertfă oferită Tatălui ceresc. Trebuia aprinsă lumina în întuneric, a fost deci aproape și aceea idee, să îi ofere acesteia un caracter de jertfă (...) ofertoriu, despre care vorbește imnul Exultet.
Imnul de bucurie Exultet (...) mult mai solemn decât o prefață obișnuită, după părerea unui muzician Exultet este capodopera muzicii ecleziastice vechi. Lumânarea pascală este bucuria care o înconjoară, Exultetul este așa de frumos, după formă și conținutul excepțional, întreaga structură și formularea atât de viguroasă încât se credea că nu om a scris acest imn. Simțim și noi cu toții efectul său înnălțător.
Cuvintele Vigiliei pascale, Lumen Christi, să ne ridice sufletele din ce în ce mai sus – ajutând-ne să ne încălzim, pentru a putea încălzi!
Pr. Hirschler József dr. phil és theol (1874-1936)