2023.12.22
Arhiepiscopia Romano-Catolică Alba Iulia a dorit să publice un comunicat cu privire la tragedia de la Odorheiu Secuiesc după audierea de la poliție, dar, întrucât acesta a fost amânată pentru o dată ulterioară, se va limita la următoarele precizări:
1. După renovarea celor două clădiri ale școlii, Arhiepiscopia a reînnoit contractul cu managerul de proiect în februarie 2022 pentru a-i permite acestuia să facă demersurile necesare pentru renovarea clădirii internatului și a împrejurimilor acestuia.
Documentația voluminoasă include, printre altele, un studiu geotehnic realizat în august 2023, un contract de supraveghere arheologică semnat în septembrie 2023, o "Expertiză tehnică" a clădirii internatului de peste 100 de pagini, care a fost finalizată în septembrie 2023.
Interpretarea tehnică a documentației nu este de competența Arhiepiscopiei, dar este clar pentru oricine că a fost efectuat și un studiu seismologic amănunțit, care nu a identificat nicio problemă structurală sau de rezistență. Clădirea a fost încadrată în categoria seismică RsIII, iar experții au recomandat doar intervenții minore.
2. Cele două școli și internatul au fost restituite Arhiepiscopiei în 2004. De atunci, complexul de clădiri a fost închiriat de Primăria Municipiului Odorheiu Secuiesc. Chiria de 23.784 de lei pe an, convenită în contractul din 2004, a crescut treptat de-a lungul anilor prin renegocieri și a ajuns la 300.000 de lei în 2021.
Deși aceste sume pot părea mari, ele au acoperit doar parțial costurile celor mai urgente reparații ale clădirilor (numai repararea scării a costat 150.000 de lei, iar reparațiile ocazionale au costat câte 30-40.000 de lei). Nu s-a primit nicio finanțare din partea administrației locale sau centrale pentru renovarea celor două clădiri școlare. Reabilitarea a fost finanțată de statul maghiar, care a asigurat investiția necesară de câteva milioane de euro.
3. Biserica Romano-Catolică a administrat un număr de 482 de instituții de învățământ în Transilvania până în 1948, când statul român le-a naționalizat pe toate printr-un singur decret. Doar o mică parte din aceste proprietăți au fost retrocedate după 1990. Clădirile au fost retrocedate în stare de degradare, adesea inutilizabile, după 60-70 de ani de utilizare de către stat, fără ca proprietățile (păduri, câmpuri, clădiri de locuit etc.) care au asigurat veniturile pentru întreținerea acestor clădiri înainte de 1948 să fie retrocedate.
Majoritatea clădirilor retrocedate sunt și în prezent folosite de instituții de stat (școli, spitale, birouri etc.) cu chirii insuficiente pentru a le întreține. Biserica este dispusă să pună la dispoziție proprietățile sale pentru binele public, dar consideră nedrept și incorect faptul că, în multe cazuri, se așteaptă și se cere Bisericii să întrețină clădirile dintr-o chirie lunară cuprinsă între 1000 și 2000 de lei. Acesta este motivul pentru care continuăm să facem apel și să cerem retrocedarea proprietăților noastre naționalizate, care ar asigura administrarea proprietăților retrocedate.
4. Biserica Catolică se angajează să întreprindă și să desfășoare servicii publice și sociale, așa cum a făcut-o dintotdeauna, dacă acest lucru nu îi este făcut imposibil. În urma tragediei de la Odorheiu Secuiesc, ea nu caută să se angajeze într-un proces de declarații și nici nu are nevoie de autojustificare. Își face datoria prin fapte și nu prin cuvinte: după judecătorii acestei lumi cu toții trebuie să răspundem în fața lui Dumnezeu, Judecătorul tuturor.
Arhiepiscopia împărtășește durerea și doliul și își exprimă compasiunea față de toți cei afectați.